Cancerul... o călătorie neașteptată

Cancerul... o călătorie neașteptată.

   Incerc de ceva vreme să scriu despre experiența mea. Motivul nu este cauzat de vanitate, frustrare sau orice alta formă egoistă de manifestare. Nu voi scrie despre: tipul de cancer, tratamente miraculoase, nume de medici atotvindecători, leacuri băbești sau tratamente holistice. Aș dori doar să scriu un mic ghid bazat pe experiența mea, care să vă ajute să navigați prin furtuna de senzații ce le trăiți când aflați că boala cruntă, de care auzeați tot mai des și de la tot mai multă lume, a intrat efectiv și în viața voastră. Setările de sinceritate vor fi de 100% pentru că doar așa demersul meu capătă sens și poate la un moment dat chiar să ajute pe cineva. 

   Am aflat că am cancer într-un sfârșit de noiembrie după un exces culinar. Mâncarea abia luată de pe foc făcea parte din meniul meu cotidian. De această dată însă a provocat o hemoragie internă masivă ce m-a dus cu SMURD-ul la spital. O endoscopie gastrică a relevat situația fără echivoc, sprijinită ulterior și de examenul histopatologic. Toată durerea și tristețea lumii se revărsa din privirea soției mele când mi-a spus. Tocmai aflase diagnosticul de la medici. Lucrurile erau cât se poate de grave. O tumoră de dimensiunea pumnului meu creștea în curbura mică a stomacului. Ni s-a sugerat un transfer imediat la un spital privat, unde cineva trebuia să își asume operația de urgență. Am sunat o familie de prieteni foarte buni care în 10 minute au ajuns la mine, au dat telefoane și în 30 de minute eram deja transferat. În zilele următoare starea mea s- a îmbunătățit simțitor, sângerarea din stomac se oprise și astfel necesitatea operației în regim de urgență dispăruse. Am fost externat deoarece urmau niște zile libere de Sf. Andrei alipite de sărbătoarea de 1 Decembrie așa că ajutoarele mele lipseau din spital. Plecam sub rezerva internării de urgența dacă sângerările stomacale reveneau. Operația fusese programată peste câteva zile, la întoarcerea doctorilor din mica lor vancanță. Dar lucrurile aveau să se schimbe.

   Ăsta a fost răgazul necesar pentru a ne dezmetici, a pune întrebări și a căuta răspunsuri. Până la acest moment am fost ca purtați de ape repezi, prinși în vâltoare de succesiunea rapidă a evenimentelor și fără putința de a lua decizii. Ascultam doar.

Primul semn că există alternativă posibilă la operația imediată a venit tot de la prietenii noștri ce ne-au ajutat cu transferul între spitale. Deși deja amândoi donaseră sânge pentru operația mea căutau și alte opinii. Ea medic fiind întreba colegii medici de alte specialități cu privire la alternative prezentându-le CT-ul meu. O colegă de-a ei, cea care ulterior a și devenit medicul meu oncolog, a fost prima persoană care a spus că la acest tip de cancer și stadiul avansat în care fusese descoperit, cele mai bune șanse de supraviețuire le am dacă fac chimioterapie neoadjuvantă și ulterior operația. Atunci am realizat că e nevoie și de alte opinii medicale cu privire la variantele de tratament.  Punând mâna pe telefon am sunat prieteni din țară și din străinătate. Pe toți cei care credeam că ne puteau ajuta cu un sfat, o idee sau o conexiune spre pasul următor, ceva care să ne apropie de decizia cu privire la ce drum să urmăm. Vreme de câteva zile am vorbit întruna. În urma zecilor de convorbiri telefonice au început să se cristalizeze primele idei. Au fost discuții cu: profesori, medici, personal medical specializat dar și cu mulți nespecialiști care ne-au ajutat foarte mult la conturarea concluziei finale. Părerile au fost destul de împărțite cu privire la variantele de tratament precum și la locul ce trebuia ales pentru operație. Am adunat toate informațiile, le-am sortat, decantat și apoi am decis ce urma să facem. 

  Deși urgența medicală imediată dispăruse, nu aveam timp de pierdut aiurea așteptând programări făcute la profesori renumiți de peste hotare la care termenele de așteptare pentru o consultație durau săptămâni. Prin eliminare, culoarul variantelor se restrângea. Un centru regional oncologic situat la Cluj-Napoca a fost alegerea noastră. Două nume de profesori, chirurgi celebri tot ieșeau la iveală în căutările noastre. Deși ambii medici sunt formidabili, balanța părea să încline în alegerea celui mai titrat, cu multiple specializări, foarte recomandat și elogiat. Totuși la final am decis să îl alegem pe celălalt. Chirurgul ales efectua 4-5 operații de acest tip pe săptămână având specializarea necesară. Aveam mare nevoie de mâinile și experiența lui. Odată luată hotărârea l-am sunat. Am fost programat imediat și consultat. A confirmat diagnosticul inițial, TG stadiul 3 stabilind și el că la acest tip de cancer este de preferat chimioterapia neoadjuvantă și abia apoi operația. Au urmat 3 cicluri de chimioterapie în urma cărora tumora s-a micșorat vizibil pe RMN, dimensiunea ei reducându-se cu mai bine de 50%. Și asta în ciuda statisticilor care spuneau că sunt cam 60 % șanse ca tratamentul să nu acționeze cum ne doream noi. Acum eram pregătit pentru operație. 

   Deși operația a fost foarte extinsă, dificilă și complexă, recuperarea a fost incredibil de bună și rapidă. Experiența mea în spital a fost extraordinară, reușind să vin de acolo încărcat cu o energie foarte bună. Am fost foarte impresionat de latura umană  și profesională excepțională a tuturor celor cu care am interacționat pe parcursul șederii mele în spital. Acum fac chimioterapie post operatorie și în câteva săptămâni încep și radioterapia. Aici se sfârșește povestea mea. Cum spuneam: nu e despre mine, medici, tratamente sau prietenii care m-au ajutat. Am sintetizat povestea păstrând cronologia evenimentelor pentru ca următoarele sfaturi să capete mai mult sens.

  Mai jos e micul ghid de sfaturi sau cum cred eu că ar trebui acționat în situații asemănătoare. Însă este foarte posibil să se plieze și pe alte cazuri diferite de al meu.

1. Găsește cancerul cât poți de repede, înainte să te găsească el pe tine.  

Statisticile arată că sunt șanse minuscule să descoperi cancerul în formă incipientă. Descoperirea cancerului în stadiul 0,1 sau 2 este de regulă datorată controalelor și analizelor specifice regulate ori întâmplătoare, în urma investigațiilor făcute pentru alte afecțiuni. De foarte multe ori cancerul este complet asimptomatic, cum a fost și în cazul meu. Nu am avut nici un simptom din cele atribuite bolii mele până la hemoragia internă provocată practic de un exces culinar și s-a manifestat doar când mă aflam deja în stadiul 3b, relativ târziu. De aici se trage prognosticul rezervat și o rată de supraviețuire relativ mică la 5 ani. Aproximativ 16% pentru stadiul meu, însă procentele scad dramatic la doar 4% pentru stadiul 4 când au apărut și metastazele. Nu vreau să fiu foarte matematic sau pe post de sperietoare. În funcție de ce studii de specialitate publicate pe internet citiți, veți observa probabil că procentele variază ușor. Însă realitatea e aceeași. Când cancerul doare, este de regulă târziu... mult prea târziu. 

2.  Scapă cât mai repede posibil de: negare, furie, tristețe, regrete, depresie, jurăminte către divinitate sau pacte cu diavolul.

Am acceptat instantaneu situația în care mă aflam și am înțeles gravitatea situației din felul în care mă priveau oamenii din spitale. Nopțile foarte lungi cu acele înfipte în brațe și sondele ce îți ies pe nas și prin piele lasă mult timp de meditație interioară. Am știut imediat că dacă tot a fost să se întâmple necazul în familia mea, cancerul a ales bine. 

L-a ales pe cel mai mare și mai puternic, pe cel capabil să lupte până la capăt pentru viața și familia lui. Mai târziu când rezultatele chimioterapiei neoadjuvante au fost evidente pe RMN am întrebat medicul meu oncolog și mai apoi chirurgul ce m-a operat:

-De ce în cazul meu chimioterapia a dat rezultate așa de bune? Deși formulate diferit, răspunsurile au fost absolut identice. Amândoi considerau că diferența e dată doar de mintea mea, de îndârjirea și atitudinea avută în fața bolii.

3.  Elimină tot balastul emoțional. Am tăiat din lista mea tot ceea ce mă putea distrage de la procesul de vindecare. Este foarte greu să te concentrezi pe vindecare când trebuie să faci față familiei extinse și celor care brusc vor să recupereze anii pierduți sau vor să te copleșească cu iubire sinceră. Aici am inclus: părinți, socri, surori, veri, prieteni, amici, inamici, proiecte în derulare, planuri de viitor..etc.

Am ținut totul sub acoperișul casei noastre, spunând doar celor care credeam că mă pot ajuta sub rezerva unei discreții totale. 

4.  Cere a doua sau chiar și o a treia opinie medicală. E viața ta în joc așa că nu ai nici un motiv să eziți. Oricât de bun e medicul tău, mai cere și alte opinii, culege informații de la alți oameni și de pe internet. Procedurile de terapie și tratamentele evoluează în ritm foarte alert. Pot apărea noutăți sau tratamente noi oricând. În cazul meu, chimioterapia neoadjuvantă nu se practica în urmă cu câțiva ani, de aici și opiniile diferite ale medicilor cu privire la tratament. Informează-te doar de pe site-urile guvernamentale și cele medicale de specialitate și dacă poți abține-te să impresionezi medicii cu erudiția ta. La un moment dat poți crede că expertiza și studiile tale nou dobândite pe internet sunt echivalente cu cele ale medicilor specialiști. Ei bine... nu sunt.

5.   Nu te încrede în: medicamente minune, vraci, ceaiuri sau poțiuni magice. Sute de șarlatani ar putea prospera pe spatele tău. Riști să întârzii sau chiar să blochezi efectul medicamentelor. Ceaiul de tătăneasă, antioxidantele, sucurile naturiste, rugăciunile, ținutul de mână în spirale mistice și incantațiile nu vindecă cancerul. Medicina modernă e cea mai bună șansă a ta. Nu îți irosi șansa pe prostii și experimente inutile. Tratamentul  medical însă, poate fi însoțit dacă vrei de o rugăciune și (sau) de un pahar cu suc bio. 

   Din toată trăirea asta nebună petrecută pe parcursul ultimelor 6 luni mi-a rămas adânc în creier o propoziție spusă de cumnata mea la telefon. Deși inițial se afla și ea pe lista celor care aș fi preferat să nu afle de boala mea, printr-o coincidență stranie a aflat încă din prima zi. Și e foarte bine că a fost să fie așa.

   Intorși acasă de la spitalul din Cluj, într-una din zile făceam o retrospectivă a evenimentelor trecute, alături de nevastă. Sună telefonul și surorile se pun pe povestit. Nevastă-mea puncta sincronizarea perfectă în fiecare fază a tratamentului pentru a evidenția faptul că datorită tuturor celor implicați nu ratasem nici o etapă importantă în drumul spre vindecare; chimioterapia neoadjuvantă dăduse rezultate excelente, operația fusese un real succes și analizele histopatologice efectuate ulterior operației arătau destul de bine. Practic nu irosisem nici o zi aiurea și nu exista nici un lucru ce ar fi trebuit făcut altfel. La un moment dat după ce a ascultat cele spuse de nevastă-mea o aud din telefonul aflat la oarece distanță spunând: ,,Hm... Suntem echipă bună!”. M-a pufnit râsul. Da, am avut parte de o echipă bună...Cea mai bună.

   În loc de încheiere.

Este foarte dificil să afli că ești foarte grav bolnav când cu câteva zile în urmă te simțeai nemuritor. Deși știm cu toții că sfârșitul se apropie, sperăm să o facă cu pași mici și să fie încă foarte departe. O experiență ca asta nu trebuie să îți schimbe dramatic viața dacă până atunci ai trăit-o cum trebuie. Continuă să trăiești, iubești și muncești ca până atunci. Nu am schimbat și nu aș schimba nimic la viața mea. Viața este foarte frumoasă și merită să lupți pentru ea, dar când moartea îți zâmbește, tot ceea ce poți face este să îi zâmbești inapoi.

Sky, signing off.